In sejurul petrecut pe Insula Creta (despre prima impresie am vorbit aici: Inima Cretei) am ales o dimineata sa vizitam satul Fodele, situate la 30 km vest de capitaal Cretei, Iraklion.
Este un sat celebru pentru ca acolo a primit viata in 1541 pictorul Dominikos Theotokopoulos (in traducere literala, “fiul Maicii Domnului”), supranumit El Greco. Pictor renascentist, dar si poet si architect, a carei faima a crescut in Spania, la Toledo, de unde si numele cu care a ramas in istoria artei. Wikipedia il prezinta in cele mai esentiale aspecte ale vietii si operei.
Primul lucru care m-a fermecat cand am ajuns aici a fost bogatia de vegetatie. Curand mi-am dat seama si de ce. Este apa mai multa decat in alte parti. Raul ce strabate valea (nu mi-am dat seama care ii este numele, oricum, am avut mereu probleme cu descifrarea tablitelor indicatoare tot timpul cat am stat in Grecia) avea un debit la mijloc de iunie absolut incurajator pentru curtile si gradinile si campurile ce-l marginesc. Cand am ridicat privirea si am vazut muntii inalti cu petice de zapada la vremea asta, m-am luminat imediat de unde este acel suvoi zglobiu de apa.
Ulitele satului inguste si marginite de case cu logiile desupra capetelor noastre prezinta diferite produse manufacturate si imbiate cu insistenta de batranele imbracate in negru. Multimea de vizitatori in timpul sezonului turistic lung a dus la inflorirea multor mici afaceri: taverne peste tot, magazine mici cu produse alimentare traditionale, o mica sera care vindea, intre altele, pui de maslini.
In centrul satului se afla doi platani uriasi, din care unul, scorburos, cu un diametru generos umbreste aproape toata piata centrala. Sub el, e un mic monument inchinat lui El Greco de Universitatea din Valadolid. Si cum sa se iroseasca atata umbra degeaba: tavernele din jur si-au extins arealul cu mese si scaune nepretentioase. La ora asta a diminetii (sa tot fie 9), nu am gasit decat vreo 2 barbati la kafelaki. Dar seara am inteles ca se umple de lume (barbatii mai ales) si discuta aprins problemele la ordinea zilei.
Dupa colt gasim un indicator care ne arata destinatia noastra. Drumul usor in panta cu case vechi din piatra infasurate de plante agatatoare ne incanta privirile. Ne oprim mereu sa admiram fie un roscov, un maslin cu fructele verzi, un smochin rotat, un rodiu (oare asa se zice?dar era un tufan maricel cu rodii mici, in crestere)…si toti acestia se aflau in marginea drumului, rezamand casele oamenilor cum ar fi la noi prunii sau visinii.
Ne-am amuzat cum se cuvine cand ne-am repezit sa gustam si noi masline direct din copac (erau destul de mari, verzi – am inteles ca se coc incepand cu septembrie). Ce sunete stridente de respingere, ce insatisfactie, ce strambaturi din toate partile! Asa am aflat ca maslinele sunt bune doar cele marinate sau sarate, dupa ce le-a fost extras acidul neplacut pe care il contine in stare naturala.
La o cotitura ne apare in fata o bisericuta veche si eleganta, proportional in tot ansamblul ei, cu usile deschise, invitandu-ne sa-i pasim pragul. Ceea ce am si facut. Am aflat ca e foarte veche, in interior pastrandu-se doar petice din vechea pictura. Ni s-a spus ca pe timpul ocupatiei turce, bisericuta era salas pentru ieniceri si acestia, simtindu-se vinovati de relele cate le-au facut, nu puteau suporta privirele ascutite ale sfintilor de pe pereti si le-au scrijelit ochii.
Am continuat drumul in panta pana la o alta casuta mica din aceeasi piatra de calcar ce se gaseste peste tot aici – casa unde s-a nascut pictorul. Contra unei sume de 4E (seniorii din nou doar 2E) am vizitat cele 2 incaperi cu reproduceri reusite dupa opera marelui artist. Mi-a atras atentia in mod deosebit familia pictorului, surprinsa intr-o atmosfera domestica. In rest, doar scene biblice.
Am poposit cateva momente sub arborii umbrosi de roscovi din curtea casei, inspirand cu nesat puritatea aerului, mireasma mediterana a feluritelor plante din jurul nostru si comentand entuziasti beneficiile traiului intr-un sat cretan.
Cerul limpede, lipsit in totalitate de nori (aici vara nu ploua) permite soarelui sa straluceasca cat e ziulica de lunga. Caldura incinge pietrele si face ca plantele sa aiba frunze lucioase ori cu tepi ori cu pufi protectori (pentru a pastra apa in tesuturile lor). In copaci, prin tufisuri traiesc un fel de greieri mai mari decat ai nostril, care odata cu cresterea temperaturii aerului, scot un zgomot infernal. Probabil isi lovesc aripile cheratinoase intre ele pentru a se racori, nu pot sa-mi dau seama…Si nu se potolesc decat seara dupa ce se racoreste bine. Cat am stat in Creta zgomotul acesta al greierilor (de fapt, un fel de supergreieri) a format fondul auditiv al peisajului natural cretan. Eu sunt destul de toleranta si intelgatoare, dar altii mai sensibili din grup jurau ca o iau razna de zgomotul asta si mai multe nu!
Zorelele albastre aici cresc aproape peste tot, se catara pe tufisuri, in copaci, pe gardurile vii
In jurul platanului batran si scorburos, sunt insirate mesele si scaunele tavernei din centrul satului. Langa platan se afla un monument inchinat pictorului El Greco
O planta cu flori corai ca niste mici trompete-inca nu am aflat care ii este numele, dar am vazut-o la portile caselor din satul Fodele
Un indicator mai schiop ne arata directia spre casa-muzeu a pictorului
Masline verzi pe ramuri ne-au umplut gura de cel mai rau gust posibil dupa ce ne-am repezit, nestiutori, la degustare.
O bisericuta foarte veche (sec. XI-XII) a rezistat tuturor ocupatiilor (venetiene, turcesti). In interior, putinele fresce de sfinti au ochii scrijelati. Se spune ca ocupantii turci care au ajuns aici si au folosit bisericuta drept salas, nu au putut suporta privirea sagetatoare a chipurilor sfinte.
Familia lui El Greco, reproducere din casa natala a pictorului.
Maria M.