Nea Potidea, Halkidiki

statiunea-nea-potidea

Nea Potidea este un stațiune de coastă cu 1500 de locuitori, situată în peninsula Kassandra, Halkidiki, la 68 km  de Salonic și la 30 km de capitala Halkidiki, Polygyros.

DESPRE STAȚIUNEA NEA POTIDEA

Nea Potidea este în prezent o destinație ideală pentru vacanță, cu plajă de top şi un port important. Există multe hoteluri, camere si apartamente pentru cazare, precum şi numeroase restaurante, taverne şi multe magazine.

Istoria orașului a început însă cu mai bine de 2000 de ani în urmă. Așezarea Potidaea, o colonie a Corintului, a fost fondată în anul 600 î.e.n.. Așa cum îi arată și numele, ”patronul spiritual” a  fost zeul Poseidon.

De-a lungul primelor secole de existență, orașul a fost cucerit de Xerxes, a rezistat asediului lui Artavazos, a primit două valuri de coloniști atenieni, a fost distrus de regele Macedoniei, Filip al II-lea și a fost predat olimpicilor, a devenit parte a Regatului Macedoniei. După o perioadă pustie de aproximativ 40 de ani, în 316 î.e.n., Kassandros a construit un nou oraș care s-a dezvoltat într-unul dintre cele mai puternice orașe ale Macedoniei, Kassandria. În 168 î.Hr., Potidaea a ajuns sub stăpânirea romană și a înflorit din nou.

Decăderea așezării este legată de huni, care au invadat Macedonia în 540 d.Hr. În consecință, în ciuda eforturilor lui Iustinian, în secolul al VI-lea d.Hr., orașul a fost complet pustiit, potrivit unor surse istorice.

Castelul său, fiind de o importanță deosebită pentru securitatea întregii peninsule, a fost reparat de Ioan VII Paleologos în 1407 și, mai târziu, de venețieni, când li s-a dat orașul Salonic în 1423, în încercarea de a-l apăra de otomani. În 1430 a intrat sub dominația turcă.

În timpul Revoluției Grecești din 1821, populația din Halkidiki s-a baricadat în castel. Au luptat din greu până la „agitația lui Kassandra”, cunoscutul „holocaust”, eveniment comemorat în fiecare an de oficialități pe 14 noiembrie. După revoluție, vechea fortificație a fost reparată și reutilizată.

Nea Potidea a fost fondată în 1922 de refugiaţii din Tracia de Est pe locul vechii Potidaea.

CUM AJUNGEm ÎN NEA POTIDEA ?

Pornind din România, puteți ajunge cu propriul autoturism, cu avionul sau cu autocarul, dacă este o excursie organizată de o agenție de turism.

Dacă plecați cu mașina personală, trebuie să mergeți până în Salonic, oraș care se află la doar 650 km de București.

  • Durata unui traseu este de aproximativ 9 ore. Pentru mai multe informații accesați linkul https://grecia.de-weekend.ro/bucuresti-salonic
  • Din Salonic până în Nea Potidea sunt 71 de km, pe care îi puteți parcurge în 50 minute.
  • Trebuie să mergeți pe Autostrada 24 până la intrarea în brațul Kassandra, unde se află stațiunea. Veți trece pe lângă Kallikratea și Nea Moudania.

Dacă alegeți să călătoriți cu avionul, cel mai apropiat aeroport  este Aeroportul Internațional „Macedonia”, situat la 15 km de Salonic.

  • Aveți posibilitatea de a închiria o mașină (prețul variază în funcție de numărul de zile și tipul autoturismului, de la câteva zeci la câteva sute de euro), de a merge cu mijlocul de transport în comun sau de a lua un taxi.

Cu mijlocul de transport în comun, din Salonic până în Nea Potidea, veți face aproximativ 1 oră și 45 minute.

  • Costul se ridică la aproximativ 26 de euro.  
  • Prima data însă trebuie să luați un taxi care vă va duce în autogara KTEL Halkidiki, de unde autobuzele pleacă spre stațiune.
  • Autobuzele nu circulă zilnic, de aceea este bine să urmăriți site-ul oficial al KTEL pentru a afla programul exact.

O variantă mai rapidă este cu taxiul, 50 minute, iar costul poate ajunge la 70 euro.

CE SĂ FACI/VIZITEZI ÎN NEA POTIDEA ?

Înainte de intrarea în localitate este principala atracție din Potidea, o bucată îngustă de pământ pe care s-a construit un canal pentru ambarcațiunile care vin și pleacă spre golful Toroneos ca să pescuiască. Canalul îmbină impresionant golfurile Toroneos și Thermaikos.

Merită să vizitaţi ruinele castelului în care locuitorii „rebeli” de pe insula s-au baricadat în 1821 și Biserica Taxiarches, care a fost înființată în 1591 (dependentă de Muntele Athos). De asemenea, Mănăstirea Dochiarion este un obiectiv important pentru vizitatori.

Dacă vă place să mergeți cu bicicleta, în Nea Potidea există mai multe trasee de ciclism.

Orășelul este modern, cu multe alei de promenade. Merită să vă plimbați de-a lungul plajei din Potidea, care are aproximativ 2 km și este înțesată de cafenele, restaurante, baruri și cluburi.

Zona pietonală, situată în spatele plajei, este plină de viață pe timpul verii și se tranformă într-o zonă cosmopolită, unde trăiesc momente de vis deopotrivă  greci și turiști străini, familii cu copii, grupuri de tineri, cupluri și personae trecute de prima tinerețe.

Plaja din Nea Potidea

  • Plaja Nea Potidea este o plajă lungă de aproximativ 2 kilometri, îmbracată în nisip auriu fin, foarte bine organizată.
  • A primit disctincția Blue Flag.
  • Apa mării este foarte curată și puțin adâncă, fiind ideală atât pentru înotători, cât și pentru familii cu copii mici.
  • Există o gamă largă de facilități turistice: sporturi nautice și de plajă, restaurante și baruri, șezlonguri și umbrele gratuite pentru clienții barurilor care le dețin, toalete ecologice, cabine de schimb și salvamar

Unde mancam in nea potida ?

Marina Seafood este un restaurant renovat recent, cu un aspect modern care trădează existența în meniu a preparatelor delicioase tradiționale, servite de cel mai bine instruit personal.

  • Platingul este, de asemenea, inovator, deși gustul mâncării poartă în el tradiții milenare.
  • O selecție excelentă de vinuri este disponibilă pentru clienți. Salata grecească, pastele cu fructe de mare, aperitivul cu creveți – toate preparatele din meniul complex al restaurantului sunt la prețuri rezonabile.
  • Cireașa de pe tort este vederea fabuloasă asupra Mării Egee.

Dacă vreți să simțiți farmecul grecesc în cel mai autentic mod cu putință, mergeți și mâncați la Ta Kastra, un local foarte popular printre localnicii din Nea Potidea.

  • Aici veți mânca cel mai proaspăt pește.
  • Dacă ajungeți în prima parte a zilei, puteți vedea bărcile de pescuit care aduc pește proaspăt tavernei.
  • Aveți chiar posibilitatea să vă alegeți peștele pe care să vi-l prepare bucătarul.
  • Serviciul este prompt și prețurile sunt sub medie.

Cazare recomandata

Hotel sau apartament, scump sau pentru toate buzunarele, luxos sau decent, pe plajă sau în inima stațiunii, în Nea Potidea există o mulțime de variante de cazare, astfel că turiștii care vor să își petreacă vacanța în această stațiune au de unde alege în funcție de gusturi și posibilitățile financiare.

Starry Coast Appartments („Superb” pe booking cu nota 9)

cazare-recomandata-nea-potidea

  • Oferă cazare pe malul mării, la doar câțiva pași de plaja Nea Potidea.
  • Oaspeții au la dispoziție WiFi gratuit și grădină.
  • De asemenea, apartamentul are balcon și vedere la mare.
  • Acest apartament cu aer condiționat are 1 dormitor separat, living şi 1 baie. Include TV.
  • În luna iulie, prețul pentru 6 nopți de cazare în acest apartament, pentru 4 persoane, este aprox. 2000 lei.
Vezi detalii

O variantă mai scumpă, dar mai luxoasă, este Istion Club & Spa („Superb” cu nota 9 pe Booking).

cazare-recomandata-nea-potidea-2

cazare-recomandata-nea-potidea-1

  • Complexul, nou construit, pune la dispoziţie spaţii de cazare de 5 stele.
  • Centrul spa vast oferă o cadă cu hidromasaj, o sală de gimnastică, precum și o varietate de tratamente de înfrumusețare, iar restaurantul hotelului serveşte preparate din bucătăria grecească tradițională, italiană și internațională.
  • Camerele hotelului, luxoase şi confortabile, includ un balcon cu vedere la grădină sau la mare.
  • Un cuplu va plăti pentru 6 nopți de cazare, în plin sezon, aprox. 6000 lei, cu mic dejun inclus.
Vezi detalii

alte statiuni din halkidiki

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

theory test