Liapades si Lakones, sate traditionale la inaltime

lipades-lakones-corfu

La aproape 5 kilometri unul de celalalt, Lakones si Liapades sunt doua sate traditionale grecesti cocotate pe colinele verzi si inalte din regiunea Paleokastritsa, una dintre cele mai frumoase din Corfu.

  • Atat Lakones cat si Liapades au pastrat elemente de arhitectura ioniana si ambele surprind prin inedit.
  • In timp ce Lakones, numit si Bella Vista, ofera o panorama incredibila asupra regiunii Paleokastritsa, fiind situat la o altitudine de peste 180 de metri, Liapades, amplasat deasupra golfului cu acelasi nume, la capatul vaii Ropa, completeaza cu 15 plaje mici, salbatice si ascunse.
  • Vezi o selectie de cazari recomandate: Cazare în Paleokastritsa: De la Lux la Buget




 

 

Liapades Lakones sate traditionale corfu

Cum ajungem in Lakones si Liapades ?

Din portul Corfu pana la Liapades aveti 24 de kilometri. Drumul poate fi parcurs cu masina:

  • dupa ce ati iesit din port urmati indicatoarele spre Paleokastritsa.
  • Drumul este drept vreo 15 kilometri dupa care se ingusteaza si urmeaza foarte multe curbe.
  • Pe partea stanga o sa existe un indicator pentru drumul spre Liapades.
  • Urmati apoi drumul principal pana ajungeti in sat.
  • Pentru a ajunge in Lakones urmati indicatoarele spre Paleokastritsa, apoi spre Lakones.
  • Drumul care trece prin Lakones este foarte ingust. La intrarea si la iesirea din sat exista un semafor, la care va trebui sa asteptati poate chiar si 10 minute. Asta pentru ca soseaua ce traverseaza satul este plina de curbe si abia e loc pentru o masina.

Daca alegeti sa luati un taxi, atat in port cat si in aeroport exista statii de taxi. Cursa este insa destul de scumpa, 40-50€.

Varianta cea mai ieftina, si simpla, este cea a autobuzelor verzi. Statia de autobuz este la 5 minute distanta de port, dar de la aeroport va trebui sa luati un taxi pana acolo (8-10€ cursa).

  • Exista minim sase autobuze care circula zilnic spre Paleokastritsa (duminica doar trei).
  • Din Paleokastritsa se poate lua un taxi spre cele doua sate.
  • Drumul nu este foarte lung, aproximativ 5 kilometri in ambele directii, dar este abrupt, asa ca pe jos ar fi destul de obositor.

Distanta si durata din Lakones/Liapades in alte statiuni din Corfu

  • Kerkyra (Corfu Town – capitala insulei) – Lakones/Liapades: aproximativ 20 km (durata 28 minute)
  • Lakones/Liapades – Agios Gordios: aproximativ 25 km (durata 33 minute)
  • Lakones/Liapades – Sidari: aproximativ 23 km (durata 35 minute)
  • Lakones/Liapades – Ipsos: aproximativ 17 km (durata 28 minute)
  • Lakones/Liapades – Lefkimi: aproximativ 60 km (durata 90 minute)
  • Lakones/Liapades – Kavos: aproximativ 63 km (durata 95 minute)
  • Lakones/Liapades – Moraitika: aproximativ 40 km (durata 50 minute)

Plajele din Liapades si imprejurimi

Liapades corfu

Gefyra, cea mai mare plaja din Liapades este la 1-2 kilometri distanta de satul vechi. Totusi, in apropiere s-a dezvoltat zona turistica a Liapades, cu hoteluri, taverne si magazine.

  • Gefyra, are doar 100 de metri lungime si este incadrata de stanci acoperite cu verdeata.
  • Plaja de nisip si pietris are insa tot ce trebuie pentru a acomoda turistii.
  • Exista cateva taverne, sezlonguri si umbrele (nu foarte multe) si de aici se pot inchiria barci cu motor, barci-taxi sau canoe.
  • Apa din golf este curate, dar pe alocuri nu foarte adanca.
  • Pentru cei care cauta o plaja mai mare, cu mai multe activitati, plaja din Glyfada este cea mai apropiata. Plaja este renumita pentru nisipul fin si peisajul pe care il ofera.

Partea cea mai interesanta a locului este faptul ca aici exista 15 plaje mici, de nisip sau altele de pietris, ascunse de-a lungul tarmului.

  • La unele se poate ajunge doar pe apa (plajele Paradise si Glyko), la majoritatea insa, se poate ajunge pe jos, urmand cararile printre maslini si chiparosi (plaje ca Rovinia, Klimatia, Liniodoro sau Limni).
  • Plajele sunt foarte mici, dar si foarte frumoase, fiind izolate si salbatice. Pe multe dintre ele le cunosc doar localnicii, asa ca, daca le descoperiti, aveti garantia ca aici nu va va deranja nimeni.

Spre deosebire de Liapades, Lakones nu are plaja separata, dar turistii care vin aici se pot relaxa pe cele sase plaje superbe din Paleokastritsa, statiune in topul celor din Corfu:

Paleokastritsa-Corfu-1

  • Agios Spyridon (plaja de nisip), Agia Triada (nisip si pietris), Platakia (pietris), Ampelaki (nisip si pietris), Alipa (nisip si pietris), Agios Petros (nisip si pietris) si faimoasa Lagortta (stanci).
  • Nu lipseste nimic de pe aceste plaje. De la sezlonguri de inchiriat (6-8€ pe zi/ 2 persoane), taverne si baruri, pana la ambarcatiuni cu motor si centre pentru activitati nautice
  • Despre plajele din Paleokastritsa si despre statiune exista un ghid foarte detaliat pe care il gasiti aici: Ghid Paleokastritsa

Ce putem face in Liapades si Lakones ?



Satul Liapades este o locatie perfecta pentru turistii pasionati de drumetii.

  • Daca ajungeti acolo nu trebuie sa ratati o plimbare pe dealurile din zona acoperite cu livezi de maslini, in cautarea plajelor ascunse.
  • Traseul de drumetii (N.S. Walking Trail) este indicat cu un mic diamant galben sau cu o sageata galbena desenata pe stanci sau pe pereti.
  • Toata zona din jurul satului este un labirint de poteci si carari care duc spre coasta, spre plajele ascunse Glyko, Rovinia, Limni, Klimatia, Liniodoros care se intind pe o distanta de patru kilometri de sat.
  • Inceputul Traseului de drumetii este in intersectia cea mai mare din sat. Urmati apoi drumul spre plaja Gefyra si apoi drumul in partea stanga, vizavi de un supermarket.

Oferta de activitati nautice pe plaja din Liapades este si ea limitata.

  • Exista doar varianta inchirierii unor canoe sau barci cu motor (se platesete si combustibilul – 2€ pe litru) sau imbarcarea pe barci-taxi (aproximativ 30€) care va vor purta spre plajele ascunse si pesterile din zona.
  • In schimb, reciful Liapades este una dintre cele mai bune zone pentru scufundari, cu o bogata viata marina si pesteri care merita explorate.
  • Preturile pentru sesiunile de scufundari incep la 70€/persoana si pot ajunge si la 140€.

Cele doua sate sunt extrem de linistite, asa ca, in afara de plimbari si drumetii, nu sunt prea multe variante de distractie aici.

Obiective turistice in apropiere

Atat Liapades cat si Lakones sunt doua dintre locurile din Corfu care merita explorate la picior. Constructiile de aici sunt traditionale, din secolul al XVIII-lea si al XIX-lea, unele cu influente venetiene, altele cu influente elene. Localnicii isi vad linistiti de viata de zi cu zi, iar batranii inca poarte haine traditionale.

In centrul satului vechi Liapades se afla biserica Sfanta Anastasia, construita in anii 1600, ce merita vizitata pentru picturile de acolo. Daca urcati la biserica din Lakones veti putea vedea de acolo satele Krini si Makrades, o parte din coasta nordica a insulei si cea vestica.

La un kilometru distanta de satul Krini se afla ruinele Angelokastro, fortareata de pe cel mai inalt pisc de pe insula, care poate fi vizitata zilnic. La baza exista o parcare si un restaurant, asa ca locul este perfect pentru a petrece o dupa amiaza aici. In Paleokastritsa exista Manastirea Theotokos, din secolul XVIII ce trebuie vizitata. Unele parti din complexul cu gradina si chilii, dateaza din 1228.

Taverne recomandate

The Cricketer Taverna din Liapades este una dintre cele mai renumite locatii din sat. Bucataria traditionala, vinul local si serile grecesti cu muzica live si dansatori in costume populare atrag in fiecare an mii de turisti. In ceea ce priveste preturile, o cina pentru doua persoane, cu bauturi incluse, nu depaseste 40€.

Michalis este o taverna de familie unde proprietarii au grija ca oaspetii lor sa se simta bineprimiti oferindu-le vin sau alte bauturi traditionale din partea casei. Taverna Aspros este singura din sat unde puteti servi peste capturat in aceeasi zi. Trebuie insa sa mergeti acolo cat mai devreme (inainte de ora 19.00) pentru ca oferta culinara este limitata. Si Village Tavern intra in topul preferatelor turistilor cu preturi moderate si mancare prospata. La oricare dintre cele trei localuri se poate manca bine cu aproximativ 20€.

Cea mai cunoscuta taverna din Lakones este Bella Vista, si asta pentru ca ofera o priveliste de neuitat asupra statiunii Paleokastritsa. Personalul de aici este foarte primitor, portiile de mancare sunt mari si preturile nu ies din tipare (20-30€ pentru o masa in doi).

O alta taverna de familie din Lakones este Boulis care ofera o panorama superba asupra Paleokastrista. Aici puteti incerca peste scorpion, feta prajita sau stifado, tocana de vita, si veti pleca multumiti cu suguranta. Totusi, preturile sunt putin mai mari. O masa in doi poate ajunge la 40€. La Golden Fox Tavern din Lakones puteti incerca sunca de porc Nebulo sau puteti servi deserturi traditionale delicioase (20-30€ o masa in doi). Localul se afla in partea de nord a satului, spre Makrades.

Cazare recomandata

Corfu Pearl si Medusa Lux Apartments sunt doua dintre cele mai apreciate unitati de cazare din Liapades.

cazare-recomandata-lipades-lakones-corfu-1

  • Primul se afla la 1,5 kilometri de plaja Gefyra si ofera cazare in regim self-catering.
  • Cu apartamentele complet dotate, piscina cu hidromasaj si parcare privata, complexul a fost notat cu 9,1 pe booking.com.
  • Preturile variaza intre 25 si 30€ pe noapte/persoana.
vezi detalii

 

Punctat cu 8,7 pe booking.com, Medusa Lux Apartments se afla la 200 de metri de plaja si are 8 studiouri de inchiriat la nici 30€ de persoana/noapte.

cazare-recomandata-lipades-lakones-corfu-2

  • Medusa Lux Apartments este o proprietate de familie situată în împrejurimi luxuriante, la 200 de metri de plaja Gefyra, în pitorescul sat Liapades.
  • Aceasta are studiouri cu aer condiționat, internet WiFi gratuit și balcon cu vedere la grădină.
  • Decorate în culori pastelate, cu accente de roșu, toate studiourile de la Medusa Lux oferă chicinetă cu facilități de gătit, frigider și fierbător electric.
  • Fiecare are TV cu ecran plat și canale prin satelit, precum și baie cu uscător de păr și articole de toaletă.
vezi detalii

Alte ghiduri turistice pentru insula Corfu

alte statiuni din corfu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

theory test