Despre Chania, Insula Creta

vacanta creta

Daca ar fi sa descriem Chania in doar cateva cuvinte atunci probabil ne-am limita la portul venetian din Chania Town, plajele minunate scaldate de apele Marii Mediteraneene si, bineinteles, mancarea traditionala absolut delicioasa. Bineinteles, regiunea Chania este mult mai mult decat atat, la definirea tabloului sau participand fiecare sat si fiecare plaja ce se bucura de propriul farmec.

De la locurile minunate ce va asteapta in Balos, Paleochora, Elafonissi, Sfakia si Falassama, pana la frenezia din Chania Town, capitala regiunii, fiecare destinatie din Chania va va incanta si va deveni cadrul ideal pentru petrecerea vacantei estivale.



Nu veti putea vedea toata Creta intr-o singura calatorie, dar daca va organizati din timp, poate veti reusi sa popositi in cele mai frumoase sate si pe cele mai incantatoare plaje din Chania. Tinand cont ca insula Creta se bucura de patru regiuni, vor fi necesare cel putin patru calatorii aici. Iata un motiv pertinent pentru a va bucura de multe vacante in Creta. Despre cum este impartita insula Creta avem un ghid separat: Insula Creta (inainte sa alegeti o regiune va recomand sa cititi despre toate).

Dar sa ne intoarcem in Chania si sa vedem cum ajungem acolo si cam ce sate, statiuni si plaje ar trebui sa isi faca simtita prezenta in itinerariul nostru.

Cuprins articol, Despre Chania. Insula Creta

  1. Cum ajungem in Chania, insula Creta ?
  2. Sate/orasele/statiuni in regiunea Chania
  3. Plaje in regiunea Chania. Plajele prezentate: Plaja Balos, Elafonissi, Falassarna, Pahia Ammos, Georgioupolis, Plaja din Sfakia, Loutraki, Souda
  4. Cazare recomandata in regiunea Chania

Cum ajungem in Chania, insula Creta ?

Chania se bucura de propriul aeroport international deservit si de curse din Bucuresti, astfel ca veti putea ajunge aici cu usurinta si intr-un timp foarte scurt, mai ales intre lunile aprilie si octombrie, cand regiunea este ideala pentru vacante. Aeroportul Chania International este situat pe Peninsula Akrotiri. Incepand cu anul trecut aeroportul se afla intr-un proces masiv de extindere, construindu-se un nou terminal.

Autobuzele care asigura legatura cu centrul Chania Town circula la intervale de 30 de minute, iar un bilet costa €2.50/pasager, durata calatoriei fiind de aproximativ 30 de minute. Daca preferati taxiul, calatoria va va costa intre €18 si €24.

Puteti ajunge in Chania si cu feribotul din Atena (despre drumul cu masina personala am discutat aici: Bucuresti Atena cu masina). Feribotul are plecari zilnice si va va lasa in portul Souda, de unde puteti lua un autobuz care va va duce direct in Chania, insa recomandam taxiurile pentru ca autobuzele sunt destul de rare. Biletul pentru calatoria cu feribotul va va costa in jur de €38.

Chania este deservita de linia de autobuze operata de compania KTEL ce asigura conexiuni cu mai toate destinatiile din Creta. Autobuzele sunt confortabile si moderne, iar tarifele sunt accesibile si variaza in functie de destinatie.

Desi reteaua de autobuze este eficienta, va recomandam totusi sa inchiriati o masina in Creta, in cazul in care nu sositi cu masina personala, mai ales daca vreti sa descoperiti mai multe locuri decat statiunea unde veti fi cazati.

Sate/orasele/statiuni in regiunea Chania

Chania Town

Incepem periplul in Chania cu inima regiunii – Chania Town. Orasul se bucura de o arhitectura superba datorita trecutului sau venetian, astfel ca veti putea admira cladiri vechi, ridicate in stil venetian, si, bineinteles faimosul sau port venetian.

Chania Town este unul dintre cele mai pitoresti si mai vechi orase din Creta. Este format din doua regiuni, orasul vechi si orasul nou, cele doua coexistand in armonie.

chania-town-creta

Orasul vechi din Chania este punctul principal de atractie al turistilor, remarcandu-se datorita labirintului de stradute pietruite, frumusetea caselor si cladirilor ce se intind de-a lungul lor si spun povesti ce dateaza din diferite perioade istorice, dar si hotelurilor cochete, tavernelor traditionale si magazinelor cu suveniruri. Chania este unul dintre cele mai fotogenice orase din Creta, asa ca va recomandam sa nu va uitati aparatul foto acasa.

Orasul vechi se intinde paralel cu portul venetian, avand ca granite Fortareata Firkas si Muzeul Maritim, intr-o parte, si Pyli tis Ammou (Poarta Nisipului) in est. Aici veti descoperi si Chania bizantina, aparata acum sute de ani de fortareata Kastelli. Fortareata Firkas dateaza din anul 1629, iar in prezent gazduieste Muzeul Naval din Chania.

Dealul Kastelli se inalta deasupra moscheii din portul venetian. Aici s-a aflat acum mult timp orasul antic Kydonia, parte din Chania minoica. Dealul a gazduit mai apoi fortareata cu acelasi nume, iar venetienii s-au stabilit aici in 1252, ridicand Resedinta Rectorului – guvernatorul Chaniei. Dupa alte cateva sute de ani, in timpul ocupatiei turcesti, dealul a gazduit resedinta pasilor otomani. Din pacate, in prezent, turistii mai pot admira doar baza peretelui nordic, toata constructia fiind distrusa in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Orasul imbina ambianta traditionala cretana cu accente venetiene si florentine creand un cadru ideal pentru o incursiune in istoria locala, dar si pentru experiente culinare extraordinare. De la cafenele la taverne, toate locurile destinate desfatarii papilelor gustative va imbie cu specialitati culinare ce reflecta varietatea culturala a orasului.

Chania este inconjurata de numarate destinatii interesante pentru excursii de o zi, satele muntoase oferindu-va o imagine de ansamblu asupra vietii de la munte din Creta, in timp ce Samaria si alte formatiuni stancoase sunt un prilej extraordinar pentru drumetii. Bineinteles, siturile arheologice sunt nelipsite.

Sfakia

Nu mai putin de 34 de sate formeaza regiunea Chania, insa Sfakia se afla mai intotdeauna in topul preferintelor turistilor. Un oras istoric, neatins insa de turismul in masa, Sfakia se inalta pe o colina si priveste spre un golf natural. Este situat la o distanta de aproximativ 72 km de Chania Town, insa pare ca se afla la o lume distanta de frenezia acestuia.

creta-regiunea-chania-sfakia

Localnicii sai se ocupa in continuare cu pescuitul si crescutul caprelor, acest lucru insemnand ca meniurile tavernelor abunda in preparate din peste, iar branza de capra locala „anthotiri” sau „mizithra” este musai a fi gustata. Cele mai multe taverne si cafenele se ingramadesc de-a lungul portului, in aproprierea plajei locale, ideala pentru inot. Oraselul este un punct de start ideal pentru cei care vor sa descopere coasta sudica a Cretei si pentru cei care vor sa faca drumetii pe stancile Samaria si Imbros.

  • Tarif autobuz Chania – Sfakia: €8.20
  • Durata calatoriei: 1 ora si 40 de minute
  • Frecventa autobuze: 1/zi

Statiunea Paleochora, regiunea Chania



O statiune estivala situata la o distanta de aproximativ 80 km de capitala regiunii, Paleochora este populara printre turisti si tinde sa devina neincapatoare in lunile de vara. Satul se ascunde intre doua pesteri, ce gazduiesc si un port natural incantator, de unde ambarcatiunile pornesc spre Sougia si alte sate din Creta. Atuurile satului in fata turistilor sunt fara doar si poate cele doua plaje protejate de vanturi puternice, dar si varietatea ofertei de cazare si a restaurantelor si tavernelor.

chania-creta-statiunea-Paleochora

Mai mult decat atat, satul se bucura de un obiectiv turistic impresionant, fortareata venetiana Selino, ce dateaza din anul 1820, fiind inca demna de atentia vizitatorilor. Turistii sunt fermecati cu siguranta si de stradutele pitoresti de-a lungul carora pot admira case imbracate in flori colorate.

  • Tarif autobuz Chania – Paleochora: €8.20
  • Durata calatoriei: 2 ore
  • Frecventa autobuze: 3/zi (luni-vineri); 2/zi (sambata-duminica)

Kolimbari

Satul Kolimbari este situat la doar 24 km de Chania Town si se remarca datorita ambiantei traditionale ce invita la relaxare. Satul se bucura de un port mic unde ancoreaza barci de pescuit si iahturi, de-a lungul caruia veti gasi numeroase taverne si cateva hoteluri micute. Tot aici se afla si Manastirea Hodegetria, construita in secolul XVII, de unde pot fi admirate panorame foarte frumoase ale marii. Cei interesati pot vizita muzeul din interiorul manastirii si biblioteca acesteia.

  • Tarif autobuz Chania – Kolibari: €3.60
  • Durata calatoriei: 40 de minute
  • Frecventa autobuze: la intervale de 20-30 de minute, intre orele 6:30-22:30 (21:20 in zilele de duminica)

Satul Kalyves

Un sat pitoresc situat la doar 20 km de Chania Town, Kalyves se transforma pe an ce trece intr-o destinatie ideala pentru vacantele in familie. Se bucura de numeroase facilitati moderne si o plaja foarte lunga, precum si de o varietate de hoteluri si pensiuni, ce ofera pachete avantajoase pentru cei care calatoresc cu cei mici. Satul se imparte de fapt in doua asezari – noua si veche, regiunea traditionala remarcandu-se datorita frumusetii caselor de piatra cu acoperisuri rosii si, surprinzator, infrastructurii sale moderne, iar regiunea moderna exceland la capitolul cazare si restaurante. Centrul satului este dominat de o moara de vant veche.

  • Tarif autobuz Chania – Kalyves: €2.50
  • Durata calatoriei: 30 de minute
  • Frecventa autobuze: 2/zi (luni-vineri)

Statiunea Platanias

chania-creta-statiunea-platanias
Vedere, statiunea Platanias

Una dintre cele mai mari statiuni turistice din Chania, Platanias isi rasfata turistii cu numeroase activitati specifice sezonului estival. Satul se bucura de o oferta variata de cazare, ce include de la hoteluri de lux la camere de inchiriat in regim privat. De-a lungul frumoasei sale plaje se afla o abundenta de taverne, magazine, baruri si cluburi care va vor tine ocupati intreaga vacanta, indiferent de varsta. Este posibil sa aveti si zile in care plaja este scaldata de valuri, insa apele sale vor ramane intotdeauna cristaline.

  • Tarif autobuz Chania – Platanias: €3.60
  • Durata calatoriei: 30 de minute
  • Frecventa autobuze: la intervale de 20-30 de minute, in intervalul 6:30-22:30 (21:20 in zilele de duminica)

Orasul Kissamos, Regiunea Chania

Kissamos este al doilea cel mai mare oras din Chania si se afla situat la o distanta de 41 km de Chania, intr-una dintre cele mai fertile vai ale Cretei. Prin urmare, orasul este renumit pentru productia sa de vin, iar locuitorii sai sunt asi intr-ale agriculturii si comertului. Orasul este inconjurat de peisaje de vis si se bucura de propria plaja acoperita de  nisip auriu amestecat cu pietris fin.

creta-regiunea-chania-Kissamos

Desi locuit de peste 3.000 de oameni, orasul si-a pastrat atmosfera traditionala si isi invita vizitatorii sa descopere o fortareata venetiana denumita Castello, biserici, manastiri si cladiri ce se bucura de o arhitectura foarte frumoasa. Oferta de cazare este impresionanta, aceasta variind de la zone pentru corturi pana la hoteluri de lux. Feriboturile ce pleaca din portul orasului se indreapta spre Gythion, Peleponezia si Kythira. De aici veti avea acces si spre siturile arheologice Polyrenia si Falassama, cheia Topolia, insulitele Gramvoussa si lagona Balos.

  • Tarif autobuz Chania – Platanias: €5.10
  • Durata calatoriei: 1 ora si 15 minute
  • Frecventa autobuze: la intervale de 1 ora – 1 ora si 30 de minute, in intervalul 6:30-21:20

Orasul Frangokastello

Dupa cum il tradeaza si denumirea, orasul Frangokastello gazduieste un castel foarte renumit in Creta. Castelul atrage anual foarte multi turisti, mai ales datorita locatiei sale, acesta fiind situat chiar pe plaja. Orasul se afla la o distanta de 80 km de Chania Town, intr-o campie arida, inconjurata insa de munti semeti. Castelul venetian domina peisajul orasului, acesta fiind construit in anul 1371 de venetieni, pe plaja, pentru a-i apara in fata piratilor si revoltelor locale. Faimoasa batalie de la Frangokastello a avut loc in anul 1828, in timpul razboiului de independenta impotriva turcilor, in urma careia cretanii au iesit invingatori, macelarind toti turcii, dupa ce acestia distrusesera o parte a castelului.

Se pare insa ca batalia are ecou pana in zilele noastre, o data pe an, in data de 17 mai, cand are loc aniversarea bataliei, aici avand loc un fenomen ciudat. In zorii zilei, o procesiune lunga de imagini ale unor oameni imbracati in negru cu arme stralucitoare, pe jos si calare, marsaluiesc de la ruinele Bisericii Agios Charalambos pana la castel. Cand acestia ajung pe malul marii, dispar odata cu primele raze de soare. Fenomenul poarta numele de Drosoulites si dureaza aproximativ 10 minute. Bineinteles, foarte multe explicatii pertinente au fost emise pentru a justifica acest fenomen, inclusiv aceea conform careia procesiunea este un miraj sosit din Africa. Se pare insa ca mirajul este atat de real incat in anul 1890, o armata turceasca a deschis focul asupra barbatilor in negru, acelasi lucru intamplandu-se si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial cand o patrula nemteasca a inceput sa traga in acest „miraj”.

  • Tarif autobuz Sfakia – Frangokastello: €2.30
  • Durata calatoriei: 30 de minute
  • Frecventa autobuze: 1/zi (15:30)

Plaje in Chania

Daca va decideti sa plecati in vacanta de vara Chania, veti avea de ales dintre 40 de plaje, acoperite cu nisip sau pietris. Multe dintre cele mai bune plaje din Creta se afla chiar in aceasta regiune, in topul preferintelor turistilor aflandu-se Balos, Falassarna si Efalonissi. Chania isi atrage turistii cu numeroase plaje organizate, dar veti gasi destule plaje retrase si golfuri micute unde va veti putea bucura de clipe de liniste, departe de toti si toate.

Plaja Balos, Creta

Una dintre cele mai faimoase plaje din Chania, Balos se afla la 60 de km distanta de Chania Town. Vazuta de pe coline, aceasta arata asemenea unei lagune ce se bucura de nisip fin, alb si ape cristaline. De pe plaja poate fi admirata insula Gramvoussa, unde se afla un alt castel venetian. Plaja nu este organizata, astfel ca va veti putea relaxa direct pe nisipul ei fin.

creta-chania-plaja-balos

  • Ideal: cupluri
  • Sat in apropriere: Kissamos (10 km) – ideal ar fi sa aveti o masina de teren.

Plaja Elafonissi, Chania

Elafonissi este de fapt o insulita legata de restul Cretei prin intermediul unui recif ce poate fi traversat doar atunci cand marea este calma. Se afla la distanta de 82 km de Chania Town, cei care vor sa o viziteze putand ajunge aici cu barca din Paleochora sau cu masina din satul Vathi, pana la un anumit punct, si apoi sa traverseze reciful pe jos. Plaja este un colt de paradis ce se bucura de o plaja imbracata in nisip roz si ape hipnotizatoare. Nu dispune de unitati de cazare, insa puteti veni aici cu cortul, si de asemenea va veti putea inchiria sezlonguri si umbrele.

creta-chania-plaja-Elafonisi

  • Ideal: cupluri, grupuri de tineri
  • Sat in apropriere: Vathi (13.7 km)

Plaja Falassarna, Creta

Una dintre cele mai bune plaje din Creta, plaja Falassarna este situata la 58 km de capitala regiunii Chania. Plaja isi impresioneaza vizitatorii cu nisipul sau auriu si ape turcoaz, incredibil de curate. Aceasta este prevazuta cu cateva umbrele si sezlonguri, insa veti vedea ca sunt insuficiente pentru numarul mare de turisti care poposesc aici pentru a se minuna de frumusetea ei.

chania-creta-plaja-Falassarna

Este una dintre cele mai curate plaje din Grecia, iar panoramele apusurilor vazute de pe plaja va vor taia rasuflarea. Va sfatuim sa evitati sa inotati in zilele in care bate vantul. In apropierea plajei veti gasi cateva hoteluri si taverne, daca vreti sa va stabiliti baza aici.

  • Ideal: cupluri, familii
  • Sat in apropriere: Kissamos (14.2 km)

Pahia Ammos

O plaja organizata, dotata cu umbrele si sezlonguri, plaja Pahia Ammos este situat la o distanta de aproximativ 80 km de Chania Town. Datorita curateniei sale si facilitatilor oferite, plaja a fost premiata cu Steagul Albastru. Este acoperita cu nisip si se bucura de ape clare, insa va recomandam sa nu va aventurati in larg, in special in timpul zilelor cu vant puternic.

Chania-Creta-Plaja-Ammos

  • Ideal: familii, cupluri
  • Sat in apropriere: Kalamaki (2.5 km)

Plaja Georgioupolis

Plaja Georgioupolis se afla un pic mai aproape de Chania Town, la doar 37 km. O plaja lunga, ce masoara 9 km, aceasta fasie de nisip este foarte populara printre turisti, in special in partea vestica, partea estica bucurandu-se de cateva petici pustii, ideale pentru clipe de relaxare absoluta. Plaja este foarte bine organizata, oferind nu numai sezlonguri, umbrele si baruri, ci si posibilitatea de a practica sporturi nautice. Zona se bucura si de o oferta variata de cazare.

  • Ideal: familii, cupluri, grupuri de prieteni
  • Sat in apropriere: Georgioupolis

Plaja din Sfakia

Despre Sfakia am mai discutat un pic mai sus, satul cu acelasi nume fiind unul dintre cele mai pitoresti din Creta. In aproprierea sa veti gasi plaja Sfakia, o plaja micuta acoperita cu pietris, dar scaldata de ape cristaline si dotata cu sezlonguri si umbrele.

chania-creta-plaja-sfakia

  • Ideal: cupluri
  • Sat in apropriere: Sfakia

Loutraki

Incepem sa ne apropriem de Chania Town, spre bucuria celor care si-au ales cazare in capitala Chaniei, si poposim pe plaja Loutraki, aflata la doar 12 km deparate. Plaja este micuta, situata pe partea sudica a peninsulei Akrotiri, si este ideala pentru cei care calatoresc cu copiii deoarece nu se afla in calea vanturilor.

  • Ideal: familii
  • Oras in apropriere: Chania Town (12 km)

Plaja Souda

Situata la doar 7 km de Chania Town, plaja Souda este populara printre turisti si locuitorii capitalei. Este ideala pentru sesiuni lungi de inot si dotata cu facilitati moderne, precum umbrele si sezlonguri. De-a lungul ei veti gasi si cateva taverne pescaresti.

  • Ideal: familii, cupluri, grupuri de prieteni
  • Oras in apropriere: Chania Town (7 km)

Cazare recomandata in regiunea Chania

De la cele mai populare plaje pana la cele mai retrase, toate se bucura de ape cristaline, astfel ca oriunde va veti gasi cazare in Chania veti fi multumiti de fasia de nisip, ce va va astepta sa va bucurati de razele soarelui cretan. Oferta de cazare in aceasta regiune este variata, turistii putand gasi de la pensiuni cu tarife accesibile la hoteluri luxoase. Despre cazare in regiunea Chania am scris un ghid separat, unde aveti si cateva recomandari: Recomandare Cazare in regiunea Chania, insula Creta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

theory test