3 plaje din Thassos perfecte pentru 1 Mai relaxant

plaje-thassos-marble

Deși mulți dintre noi am uitat, sau nu am știut niciodată semnificația zilei de 1 Mai, toți ne bucurăm să o sărbătorim prin abandonarea muncii și rutinei, și instituirea codului de distracție la superlativ, alături de familie și prieteni.

1 Mai marchează începutul neoficial al verii în Grecia, această lună fiind ideală pentru toți cei care vor să dea o pauză stațiunilor Mamaia, Neptun și Vama Veche, și să se aventureze pe nisipurile insulei Thassos. Deși vremea deja anunță cu surle și trâmbițe sosirea verii în Grecia, prețurile la cazare sunt abia trezite din hibernare, fiind accesibile tuturor bugetelor. Așa că, anul acesta, vacanța de 1 Mai poate fi petrecută în stil grecesc, sub razele unui soare cu siguranță mai dogoritor decât al nostru.

Paradise Beach – un colț de paradis caraibian în Europa

Paradise beach

După cum o trădează numele, Paradise Beach este într-adevăr cu paradis, în special pentru cei care iubesc cu adevărat nisipul fin al plajelor scăldate de ape cristaline. Plaja se bucură de un nisip fin ce poate concura cu ușurință cu nisipul plajelor caraibiene. Apa turcoaz mângâie țărmul, adâncimea sa nedepășind 30 de metri și fiind astfel ideală pentru familii cu copii mici. Totuși, în zilele cu vânt, acesta este locul perfect pentru windsurfing, valurile sale fiind absolut spectaculoase.

Dacă ajungeți aici cu cei mici, cel mai bine ar fi să îi țineți departe de partea stângă a plajei pentru că aceasta este rezervată nudiștilor, și da, luna mai este destul de caldă pentru sesiuni de bronzare în costumul Evei și al lui Adam.

Accesul pe plajă nu este chiar floare la ureche, drumul până la ea fiind destul de abrupt și în unele părți foarte îngust, astfel că cel mai bine ar fi să vă parcați mașina lângă drumul principal sau în parcarea de lângă plajă.

Un restaurant micuț și o cafenea vă vor asigura necesarul zilnic de calorii și băuturi răcoritoare, iar dușul de lângă restaurant poate fi folosit pentru 0,5 euro.

Mai multe detalii despre plaja gasiti aici: Plaja Paradise Thassos.

Saliara Beach – plaja de marmură

plaja salaria

[VIDEO] Plaja Marble – Thassos

Cunoscută și sub numele de Marble Beach, această plajă vă va lua prin surprindere și vă va fermeca din primul moment. Situată la doar 5 km depărtare de Limenas, accesibilă dacă veți face la stânga la intrarea pe plaja Makryammos, Marble Beach continuă epopeea caraibiană de pe malul Mării Egee. Frumusețea ei și a apelor sale aproape că nu poate fi cuprinsă în cuvinte.

O plajă cu adevărat exotică, Marble Beach își încântă vizitatorii cu ape turcoaz, deosebit de clare. De câțiva ani, aceasta a intrat în rândul plajelor organizate, astfel că veți avea la dispoziție șezlonguri și umbrele, un set de două șezlonguri și umbrele costând 10 euro. Barul de pe plajă servește băuturi și sandvișuri, la prețuri un pic piperate – două sandvișuri toast și două băuturi răcoritoare vă vor ajunge undeva la 16 euro, o bere la draft costă 5 euro, iar un frappe – 4 euro.

Plaja este îmbrăcată în nisip a cărui strălucire este însă dată de pietrișul din marmură ce se întinde de-a lungul coastei, creând impresia unui peisaj înzăpezit. Razele soarelui sunt reflectate de acest decor ce pare desprins dintr-o carte de povești, astfel că vă recomandăm să nu vă uitați ochelarii de soare acasă.

Pentru a ajunge aici, urmați ruta spre Makryammos, iar înainte de intrarea în complex, faceți la stânga pe drumul neasfaltat. Drumul este lat și a fost îmbunătățit un pic, însă este bine să fiți atenți pentru că mulți șoferi s-au plâns de calitatea sa. Plaja are propria parcare.

Sfat: Lăsați marmura pe plajă, pentru a se putea bucura de efectul creat de aceasta și turiștii ce vă vor urma pe aceste meleaguri.

Makryammos Beach – destinație pentru întreaga familie

Și, dacă tot am pomenit de această plajă, haideți să intrăm puțin în detalii. Plaja Makryammos este extraordinară mai ales pentru cei care călătoresc cu familia. Este situată la doar 2 km depărtare de capitala insulei, oferind acces ușor la o sumedenie de facilități, însă se bucură de un fundal natural asemănător insulelor unde oricine s-ar bucura să fie naufragiat câteva zile. Plaja este înrămată de o pădure deasă încărcată cu vegetație mediteraneeană, iar apele sale sunt mai mereu cristaline.

Fâșia de nisip fin, lungă de câțiva kilometri și premiată cu Steag Albastru, este organizată, găzduind șezlonguri și umbrele, precum și centre pentru închiriere echipamente pentru sporturi nautice. Accesul pe plajă este contra cost, însă taxa de doar 3 euro (intrarea este gratuită pentru copii) vă va permite să descoperiți un univers estival distractiv, în care este prezent un complex turistic cu bungalow-uri, ce sunt de fapt căsuțe din piatră, o piscină, un parc de distracții, un restaurant și două baruri. Dacă alegeți să vă cazați în complexul ce deține această plajă, accesul va fi, bineînțeles, gratuit.

Ce părere aveți despre aceste plaje? Sunteți pregătiți să vă căutați cazare în Thassos ? (incepeti de aici: Cazari recomandate in Thassos)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

theory test