”Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul,
Patima crudă ce-aheilor mii de amaruri aduse;
Suflete multe viteze trimise pe lumea cealaltă,
Trupul făcându-le hrană la câni și la feluri de pasări ”
Homer, Iliada
Număr zilele până când voi trece pragul casei, fără sa părivesc îndărăt, cu privirea dreaptă ca un laser, pe direcția sud unde, de mii și mii de ani, se află Grecia (cum este denumită de restul europenilor) sau Elada (cum își spun ei). Aștept acest moment de mult timp pe care, zic eu, nu l-am irosit, ci l-am umplut cu multe lecturi. Din această cauză așteptările mele sunt foarte mari. Voi vedea palate, coloane de marmură, statui de-o perfecțiune inimaginabilă, vase măiestrit alcătuite, orașe cu mult bun gust, sate înconjurate de măslini, câmpii roditoare, munți cu frunți încruntate…Hai, mai mamă, o să te saturi de pietre… îmi replica fiica mea, călătoare ferventă în Elada, doritoare mai ales de climă, apa mării, plajă, oameni și peisaje și alte beneficii ale unui turism bine pus la punct (așa am auzit!).
Dar eu am încredere că nu voi fi dezamăgită, oricâte pietre voi calca în picioare și voi atinge cu mâna. Asta, pentru că voi ști să văd prin ochii lui Schliemann (Pe urmele lui Homer), ai lui Irving Stone (Comoara grecilor 
), ai lui Robert Flacelière (Viata de toate zilele in Grecia secolului lui Pericle), ca să nu mai spun de Kazantzakis (Zorba), originar din Creta. Totul pe muzica lui Mikis Theodorakis, un alt mare om cu rădăcini cretane.
Binențeles că am în jurul meu și binecunoscutele ghiduri care îndoaie rafturile librăriilor noastre (Grecia editată de Fodor’s , cu detalii de mare acurateță, cu informații utile, cu un ton mușcător, acid acolo unde este cazul – din cauza aceasta și foarte credibil acest ghid). Sigur, l-am selectat deja să-l pun în bagaje. E cam mare, are 800 de pagini, dar nici pe departe nu e asa de greu ca ghidul din colecția Adevarul, cu poze superbe, pe hârtie velină, densă. Mai am 10 zile pana plec și nu am citit încă ghidul din coleția Lonely Planet (în orășelul meu de provincie nu l-am văzut). Dar încă îl caut!!!
Ultimile două cărți pe care le-am citit în setea mea de cunoaștere grecească sunt: Calimera (de Chiril Tricolici, un autor de romane polițiste la modă în anii ’80, mare călător în acele vremuri cu o Românie cu granițe ferecate; m-a fermecat un interviu al lui inainte de a muri in 2006 in care povestește câtă luptă a dus la autorități, câtă energie consumată, câtă inteligență cheltuită pentru a-și ostoi dorul de ducă în lume!!! Uluitor! Și totul a meritat!).
Ghidul xenofobului (de Alexandra Fiada, un fel de Lucian Boia al Greciei, istoric incomod, deopotrivă, mare iubitoare de greci, dar și mare cunoscătoare ale defectelor acestui popor). Când cineva vorbește despre el însuși cam așa: ”grecii sunt cei mai zgomotoși, mai dezordonați, mai nesupuși și imposibili oameni” și tu știi că nici românii (din care faci parte cu mândrie) nu sunt departe de stările astea, cum să nu-i iubești aprioric și abia aștepți să-i vezi acasă la ei?
Starea aceasta de grație am vrut să o împărtășesc, cu momentele ei unice înaintea unei mari călătorii…Mai sunt 10 zile!!!
M.