Insula Zakynthos, darul grecilor !

Impresiile Mariei pe Insula Zakynthos 2010

„Fereste-te de greci, chiar si atunci cand iti fac daruri” spunea poetul Virgiliu in Eneida, prin gura personajului sau, preotul Laocoon. Ei bine, cu tot respectul pentru ilustrul poet al Antichitatii, va trebui sa il contrazic. Grecii sunt oameni buni, chiar excesiv de buni as spune, dupa cum am observat pe pielea mea in timpul lunii de miere petrecute in insula Zakynthos din Grecia.

Imediat dupa cununia religioasa, parintii mei, cunoscand pasiunea mea si a lui Alex pentru calatorii si vacante precum si dorinta noastra mai veche de a ajunge in insulele grecesti, ne-au surprins cu un cadou deosebit – un sejur de 15 zile pentru doua persoane in Zakynthos. Asa se face ca la nici doua zile dupa nunta, plini de entuziasm, ne-am imbarcat in avion si am plecat catre locul in care aveam sa ne petrecem luna de miere.

Am ajuns pe aeroportul Dyonisios Solomos la ora 11:20, dupa nici doua ore de zbor (Atentie! dupa cum spune si Andrei in ghidul de calatorie spre Zakynthos, in plin sezon aeroportul este foarte plin si se poate sta la coada si 3 ore). De aici am ridicat masina pusa la dispozitie de agentia de turism care ne-a organizat sejurul. Am plecat astfel catre unitatea de cazare, hotelul Lesante din Tsilivi, o locatie pur si simplu de vis, unde gazdele, deosebit de amabile, ne-au mai oferit inca trei zile de sejur gratuit, oferta speciala pentru tinerii casatoriti (apropo de darurile grecilor). Despre statiunea Tsilivi, gasiti aici toate detaliile: Tsilivi Zakynthos.

Fiind adeptii unui stil riguros si organizat de viata (ambii suntem cadre militare) si mai ales stiind din auzite ca Zakynthos-ul are multe de oferit, am decis sa impartim sejurul in 3 parti. Primele cinci zile le-am dedicat descoperirii obiectivelor turistice de pe insula, urmatoarele cinci sporturilor extreme si vietii de noapte si ultimele opt relaxarii totale (program de voie).

Inarmati cu ghidul turistic al insulei, am pornit in jurul Zakynthos-ului cu masina. Primele doua zile le-am petrecut dand ocol si admirand peisajele minunate ale insulei. Sate linistite de pescari imprastiate de-a lungul coastei, taverne traditionale din loc in loc care imbiau trecatorii cu mancare greceasca. Apropo de taverne, mancarea greceasca este pur si simplu incredibila! Si spun asta in cunostinta de cauza, intrucat am mancat cam tot ce se putea manca. Gyros, souvlaki, musaca, fructe de mare, tzatziki, miel la protap, etc., etc., etc. toate proaspete, toate aburinde (ma rog, mai putin tzatziki-ul si fructele de mare), toate surprinzator de ieftine si, mai mult, daca mentionam ca suntem in luna de miere, ni se oferea o reducere substantiala din nota de plata (apropo, din nou, de darurile grecilor). Rezultatul? 5 kg in plus in 18 zile! 🙂

zakynthos taverne

Dupa ce ne-am acomodat bine cu insula, am plecat si in excursiile oferite de localnici (Insula testoaselor, unde am avut sansa sa vedem celebra careta – careta, Blue Caves – o minune a naturii si deja celebra Epava Navaggio – nimic deosebit aici).

Zakynthos obiective turistice

Zakynthos obiective turistice

Referitor la sporturile extreme, ne-am dat cu adevarat in stamba aici. Desi sunt multe de spus, sunt sigura ca numai o simpla enumerare fugitiva a acestora va va crea o imagine exhaustiva asupra experientei. Am incercat parasailing-ul, calaria, zborul cu parapanta, scuba diving si surpriza emisiunii – base jumping (care recunosc ca m-a facut sa imi rememorez urgent toata viata). Dupa fiecare sesiune ne retrageam in camera cu cate o bere Mythos (foarte buna), iar pe urma, ei bine ca faceam pe urma va ramane secret.

zakynthos sporturi

zakynthos sporturi

In ultima parte a vacantei ne-am relaxat cu adevarat. Nu pot spune prea multe despre asta pentru ca este o chestiune absolut subiectiva. Ce vreau sa subliniez totusi este ca plajele insulei Zakynthos, in general, si plaja Banana Beach, in particular, (de care ne-am indragostit pur si simplu) sunt fenomenale (aici gasiti toate detaliile: Plaje Zakynthos). Curatenie, nisip fin, apa limpede si oameni cumsecade la tot pasul. Orientativ, cu sase euro de persoana inchiriam un sezlong pentru intreaga zi, iar in pret era inclusa si o bautura.

zakynthos plaje banana beach

La final pot spune am avut luna de miere perfecta, iar celor care spun ca grecii sunt oameni rai, le transmit sa se mai gandeasca o data sau, cel putin, sa dea o fuga pana in Zakynthos si sa il ia si pe Virgiliu cu ei.


Alte ghiduri turistice pentru insula Zakynthos

One thought on “Insula Zakynthos, darul grecilor !

  1. Pingback: alin99

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

theory test