Anna Hotel – Oaza de relaxare pentru intreaga familie

plaja pefkohori

Vara trecuta am petrecut una dintre cele mai frumoase vacante din istoria familiei noastre – mama, tata si doi copii cu varste pana in 10 ani. Neajunsi inca la varsta adolescentei, copiii nostri isi petrec toate vacantele cu noi si incercam sa ne bucuram cat mai multe de clipele petrecute impreuna.

Destinatia de vara pentru 2015 a fost peninsula Halkidiki, despre care am citit multe lucruri bune si frumoase, in ce priveste varietatea cazarii si a plajelor, dar si tarifele accesibile – mai exact statiunea Pefkohori. Tinand cont ca la restaurante nu am dat mai mult de €15 de persoana, pentru trei feluri de mancare, si ca o bere locala la draft costa in jur de €3.50, iar o sticla de apa plata €0.50, pot spune ca intr-adevar, o vacanta in Halkidiki nu va va compromite bugetele.

Statiunea Pefkohori

In ce priveste cazarea, nu pot spune decat ca am fost foarte, foarte multumiti de Anna Hotel. Putine hoteluri de pe litoralul romanesc pot garanta un confort asemanator celui oferit de acest hotel:

  • 338 lei pe noapte pentru un apartament de familie cu doua dormitoare si o capacitate de 4 persoane.
  • Mai mult decat atat, tariful includea si micul dejun bogat intr-o varietate de feluri de mancare, atat traditionale, cat si internationale – eu fiind un mare fan al croissantelor, si in general foietajelor, sucului de portocale si iaurtului cu cereale. Sotul meu s-a delectat in fiecare dimineata cu omleta cu bacon, o varietate de mezeluri si o cafea aromata, iar copiii au oscilat intre iaurtul cu cereale si sandvisurile cu branza feta si sunca presata.
  • Proprietarii hotelului, Anna si Petros, au fost foarte amabili, cum rar am vazut, deschisi si au avut grija ca preparatele culinare sa fie proaspete si gatite „ca la mama acasa”, cu dedicatie si talent.

Camerele hotelului m-au impresionat prin eleganta, curatenie si facilitatile oferite – de la aer conditionat la chicineta dotata cu frigider si plita electrica. Bineinteles televizorul cu ecran plat si canale prin satelit a fost inclus, precum si un seif – insa datorita atmosferei hotelului si profesionalismului personalului nu ne-am vazut nevoiti sa il folosim niciodata. Balconul era micut, dar mobilat, si oferea panorame ale gradinii. Parcarea si internetul au fost gratuite.

Dar asta nu este tot! Hotelul are o piscina pentru adulti si una destinata exclusiv celor mici, ambele foarte curate si bine intretinute. Mmm! Si acum imi amintesc cu drag de frappe-ul sorbit pe marginea piscinei in timp ce ma perpeleam in razele soarelui. Zona piscinelor are sezlonguri si umbrele gratuite pentru oaspetii hotelului.

Plaja statiunii se afla la doar 10 minute de mers pe jos de hotel, si in apropriere veti gasi cateva brutarii. Trebuie insa sa va atentionez ca in timpul sezonului, plaja devine super aglomerata, asa ca ar fi ideal sa aveti o masina pentru a vizita si plajele din imprejurimi.
Daca vreti sa va petreceti o vacanta foarte frumoasa, intr-un hotel extraordinar, va recomand din toata inima Anna Hotel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

theory test