Zakynthos, Drum si Cazare

Daca e vara e Grecia :), pentru anul asta am ales ca destinatie Insula Zakynthos numita de agentiile de turism “ZAKYNTHOS – Paradisul Secret al Greciei” (in cazul in care aveti curiozitatea sa dati un google search “paradisul secret al Greciei” o sa aveti surpriza sa vedeti ca la fel sunt numite si alte insule sau statiuni din Grecia : Kefalonia, Halkidiki, Lefkada, etc).

In cazul in care ati ajuns la acest articol din google cautand ceva informatii despre Zakynthos atunci trebuie sa stiti de la inceput ca pe aceasta pagina nu o sa gasiti informatii istorice, dimensiuni sau altitudinea muntilor din Zakynthos. Rolul acestui articol este de a face o planificare a vacantei pe insula.

Zakynthos, Grecia

Insula Zakynthos, cunoscuta si sub numele de “Fior di Levante“ Floarea Orientului, este cea de-a treia ca marime intre Insulele Ionice (dupa Kefalonia si Corfu) si cea mai sudica dintre ele.

Cand sa mergi in Zakyntos ?

Zakynthos este cea mai insorita insula din Grecia iar in perioada verii sansele sa ploua sunt minime. Mai jos am facut un tabel cu temperaturile “istorice” din Zakynthos.

Zakynthos temperaturi

Avand in vedere ca temperatura este masurata la umbra probabil trebuie sa ne asteptam la temperaturi mult mai mari :). Din ce am reusit sa citesc pe mai multe forumuri cam toata lumea spunea ca in Iulie – August au prins temperaturi intre 40 si 45 de grade (noi am prins 31-36 grade), dar sa fim seriosi, cat de greu poate sa fie ? mare, plaja, aventura, briza, bere, odihna, vacanta … deci nu ma astept la un disconfort din partea vremii 🙂 Noi suntem fortati de imprejurari sa mergem de la sfarsitul lui Iulie pana in August. In cazul in care puteam sa aleg perioada, cu siguranta alegeam Iunie sau Septembrie.

Cum ajungi in Zakynthos ?

Chiar daca nu sunt prea multe variante de transport am zis sa le mentionez pe toate. Noi am ales varianta cu masina personala pe traseul descris un pic mai jos.

Bucuresti Zakynthos cu Masina

Bucuresti Zakynthos 1.234 KM by Google Maps

Bucuresti Zakynthos cu masina

Bucuresti – Giurgiu – Ruse – Sofia – Blagoevgrad – Kulata (Vama Bulgaria – Grecia) – Promachonas (Vama Grecia – Bulgaria) – Antirrio (Taxa Pod) – Patras – Kyllini (Ferryboat) – Zakynthos (Zante)
*pe unele GPS-uri Kyllini (locul de unde se ia ferryboat-ul spre Zakynthos) se mai numeste si Kastro Killini. Total Km – 1.234 Total ore – 22 (17.55 zice google maps la care am adaugat 4 ore de opriri, pauze, etc)
Bucuresti – Zakynthos by Viamichelin: Traseu

Estimare cost transport cu masina personala (Bucuresti – Zakynthos)

  • Bucuresti-Giurgiu-Ruse: Se plateste o taxa de pod de 3 € / 13 ron
  • Vigneta Bulgaria – 8 € / samptamana, gasiti toate preturile aici: Vigneta Bulgaria 2016.
  • Promachonas (Vama Grecia – Bulgaria) – Antirrio taxa pod 13.10 € Daca mergeti pe traseul propus de mine (si de altii) nu o sa mergeti pe autostrada, oricum in cazul in care alegeti un alt traseu care are si autostrada este bine sa stiti ca taxa este in jur de 30 €, aici vorbesc despre portiunea Salonic – Larisa – Lamia (detalii despre traversarea Bulgariei si intrarea in Grecia pana in Salonic gasiti aici: Bucuresti Salonic)
  • Kyllini (Ferryboat) – Zakynthos (Zante) – taxa ferry de la Kilini pt o masina si 2 persoane 52.10 EUR dus (36 eur masina 8 eur persoana).

Bucuresti Zakynthos

Pentru ferryboat se pot face rezervari online Paleologos, eu nu am optat pentru aceasta varianta deoarece in 18-20 de ore de mers se pot intampla multe.(Atentie: nu se plateste cu cardul)

Va recomand sa luati o marja de eroare de cel putin o ora; durata calatoriei cu ferryboat-ul este de aproximativ o ora jumate.

Benzina / Motorina – estimarea o fac la un consum mediu de 8%, mai jos aveti preturile orientative in fiecare tara conform e-transport.ro (nu stiu cat de reale sunt; de exemplu s-a intors din Grecia un coleg si mi-a spus ca benzina variaza intre 1.69 EUR si 1.75 EUR)

Cost carburant Grecia
Benzina fara plumb 95: 1.72 – 1.80 EUR (depinde de unde se face plinul, tin sa mentionez ca in port pretul este de 1.82 EUR si pe insula variaza de la 1.72 – 1.80 EUR. Pe drumul Zakynthos – Laganas pe partea stanga am gasit cel mai bun pret .. ATENTIE nu am gasit nicio benzinarie pe insula sa se poata plati cu cardul !!!)
Motorina: 1.60-1.70 EUR

Cost carburant Bulgaria
Benzina fara plumb 95: 1.2578EUR
Benzina fara plumb 98: 1.3499EUR
Motorina: 1.2987EUR

Cost carburant Romania
Benzina fara plumb 95: 1.2057EUR
Benzina fara plumb 98: 1.3103EUR
Motorina: 1.2199EUR

Pe noi drumul ne-a costat in jur de 500 EUR (aici intra: taxe autostrazi ~30 EUR, 1100Km pe insula, taxa pod, taxa ferry, o noapte cazare in port, cafele, pauze, etc). Eu personal am avut un consum de 7.4%. Daca vreti sa calculati transportul cu taxe si cu tot ce trebuie, am facut un xls pe care-l puteti descarca de aici: calcul cost transport.

Infrastructura insula Zakynthos

Fie ca alegeti sa mergeti cu masina personala sau sa inchiriati o masina pe insula trebuie sa aveti in vedere urmatoarele detalii:

Lipsa acuta de indicatoare (chiar daca insula este mica si nu prea ai unde sa te ratacesti mi se pare un pic aiurea sa pierzi timpul cautand diverse plaje sau obiective turistice).

Benzile sunt extrem de inguste, drumul nu este mai lat de o masina jumate. Trebuie circulat cu atentie mai ales in curbe (greu iti dai seama cat de periculoasa este curba avand in vedere ca marcajele lipsesc cu desavarsire), unde poti sa te intalnesti cu masini ceva mai mari de exemplu autocare cu turisti care fac turul insulei. Mai mult de jumatate din drumuri sunt printre paduri de maslini si o sa aveti surpriza sa mergeti pe drumul principal si sa treceti prin curtea localnicilor 🙂

Foarte multi turisti cu scutere, atv-uri, biciclete, motociclete ….

Hartile GPS nu sunt puse la punct, pentru orientare va sfatuiesc sa va luati o harta foarte detaliata cu insula.

In general exista locuri de parcare si sunt gratuite.

Benzinarii sunt la tot pasul, dar sa nu va asteptati sa platiti cu cardul. Cea mai ieftina benzinarie pe care am remarcat-o se afla pe drumul dintre Zakynthos si Laganas pe partea stanga (este foarte usor de observat).

Bucuresti Zakynthos cu Avionul

Bucuresti Zakynthos Avion

Pentru cei care aleg sa faca excursia cu avionul trebuie sa aiba in vedere ca in plin sezon aeroportul este plin ochi. Din ce m-am documentat, in micutul aeroport din Zakynthos se poate sta la coada si 3 ore, chiar daca zborul efectiv dureaza doar o ora si jumatate. Aeroportul (Dionysios Solomos) este situat la 6 km de orasul Zakynthos (Zante Town) si la 1 km de statiunea Laganas (acest 1 km este declarat de agentiile de turism; mie pe google maps imi arata in cel mai bun caz 2.7km); daca alegeti Laganas ca destinatie finala pentru vacanta din Zakynthos, gasiti un ghid detaliat al statiunii aici: Zakynthos Laganas. Despre aeroporturi am vorbit si aici: Aeroporturi Grecia.

Pretul pentru un bilet Bucuresti – Zakynthos am vazut ca variaza intre 290 EUR si 350 EUR; in cazul in care rezervati din timp banuiesc ca se poate gasi si mai ieftin.

In cazul in care alegeti aceasta varianta de transport si nu vreti sa stati intr-un singur loc trebuie sa va inchiriati o masinuta cel putin 2-3 zile pentru a explora insula. Majoritatea firmelor care inchiriaza masini au rezervari online si puteti cere ca masina sa va astepte la aeroport. Preturile pornesc de la 25 EUR/40 EUR in plin sezon (la pretul asta am vazut ca puteti lua o masinuta mica Hyundai I10 fara GPS si cu full casco). O lista cu firme care inchiriaza masini pe insula aveti aici: Zanteweb si o alta agentie destul de “laudata” de toate forumurile este asta: Faros Rental

!!! Atentie cand inchiriati masina (de la centru sau online) intrebati daca aveti voie sa parasiti insula pentru diverse excursii, ca exemplu aveti mai jos o parte dintr-un contract de inchiriere pe insula Thassos:

7. ACROSS THE BORDER RENTALS: Not allowed
8. FERRYING THE CAR: Allowed only by the company’s written authorization

Nu stiu daca se aplica si pentru Zakynthos dar mai bine intrebati decat sa va treziti ca nu puteti lua ferry-ul pana in Kefalonia 🙂

Bucuresti Zakynthos cu Autocarul

Bucuresti Zakynthos Autocar

Nu sunt adeptul autocarului asa ca experienta mea cu acest mijloc de transport lasa de dorit. La o prima rasfoiala pe internet am gasit cateva oferte cu preturi care variaza intre 90 EUR persoana si 140 EUR.

Cam toate agentiile vad ca au traseul asemanator: Bucuresti – Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata – Promachonas – Patras – Kilini – Zakynthos
Mare atentie daca in pret este inclus si biletul de ferryboat Kyllini – Zakynthos (dus-intors, ~20 eur / persoana)

In cazul in care nu vreti sau nu va permite bugetul sa inchiriati o masina, in Zakynthos transportul in comuneste in general ieftin, compania de autobuze se numeste KTEL. Din ce inteleg de pe net cea mai “dezvoltata” statie se afla in Zakynthos langa port; aici sunt afisate rutele si preturile biletelor, care sunt foarte ieftine si le poti procura din statie sau direct de la soferul autobuzului. (mai multe detalii pe site-ul lor: Argassi-Zante)Taxiurile intre statiuni au preturi fixe si nu se taxeaza pe km, in jur de 6-7 EUR. Cu acesta fraza am incheiat tot ce tine de partea logistica 🙂

Cazare Zakynthos

Noi am ales sa stam la Hotelul Zante Calinica (nota 9 pe booking si 4.5/5 stele pe tripadvisor), camera dubla superioara, balcon cu vedere la mare, intrare privata (nu stiu exact ce inseamna asta), mic dejun, wireless gratuit (am observat la mai multe hoteluri ca pentru internet se plateste pe ora sau pe saptamana, aici vad ca e gratis – teoretic cel putin), parcare, piscina, etc …

Acum dupa ce am fost si am stat 11 zile in aceasta statiune pot sa va recomand sa NU va cazati aici , toate plajele frumoase sunt in zona Vassilikos. Noi zi de zi a trebuit sa facem cel putin 20km pana la plaja (in acest fel am ajuns si la frumoasa suma de 1100km pe insula !
Aici: Bucuresti Zakynthos, gasiti experienta noastra catre insula Zakynthos folosind acest ghid !

Daca aveti ceva de adaugat legat de Zakynthos, Drum si Cazare va rog sa o faceti si o sa updatez blogul.

Tsilivi Zakynthos

Tsilivi Zakynthos


June 30, 2013    andreipop

De nenumarate ori am vorbit despre Zakynthos si atractiile nelimitate de pe insula, dar nu m-am oprit sa va povestesc in amanunt despre statiunile de pe aceasta insula. Astazi povestim despre Tsilivi din Zakynthos, statiunea despre care stiu cele mai multe lucruri pentru ca acolo ne-am ales sa poposim pentru cele 12 zile de experienta greceasca

Zakynthos, Laganas – capitala distractiei

Zakynthos, Laganas – capitala distractiei


December 29, 2013    andreipop

Laganas este cea mai mare si cea mai populara statiune de pe insula Zakynthos. Este locul unde vreti sa fiti daca sunteti tineri si nu vreti sa inchideti un ochi in vacanta. Daca pentru Corfu am vorbit de statiunea Sidari, trebuie sa stiti ca Laganas este cea mai noua capitala a petrecerilor din Grecia ! Peste

Vassilikos, Zakynthos – serenitate si relaxare

Vassilikos, Zakynthos – serenitate si relaxare


January 7, 2014    andreipop

Vassilikos este considerata a fi mai degraba o zona a insulei Zakynthos decat o statiune sau un sat, intinzandu-se de la Argassi pana la Porto Roma, de-a lungul a 15 km. Cuprinde mai multe sate mai mici (Vassilikos, Agios Ioannis, Ano Vassilikos si Xirokastelo), fiecare dintre ele insumand doar cateva sute de locuitori. Aceasta este


7 Comments

  1. Pingback: Zakynthos, despre drum si cazare

  2. Wow the firts picture is really looking awesome, that beach in Zakynthos i really wanne visit soon.

  3. Noi am facut 18 ore pana in portul Kilini, am stat peste noapte in masina si am plecat cu primul ferry spre zakinthos.

  4. Salut, pleaca cineva din Timisoara catre Zakynthos in acest weekend(4 – 6 iulie)? As vrea sa trimit urgent un pachetel foarte mic. Multumesc.

  5. multumim mult pt informatii.un ghid asa complet si detaliat pt calatorie nu gasesti nicaieri,nici macar la agentii.

Leave A Reply